Via Transilvanica, Ziua 5. Mestecăniș – Vatra Dornei

Superbe şi deosebit de confortabile, căsuţele de la Pensiunea Luceafărul din pasul Mestecăniş. Dealtfel şi micul dejun foarte apetisant şi consistent, mai ales că se oferă şi o reducere de zece la sută pentru toţi clienţii Via Transilvanica. Noi, condimentăm bunătăţile oferite şi cu câte o cafeluţă servită elegant de frumoasele ospătăriţe, apoi după ce admirăm ce e frumos, ne facem curaj şi plecăm dar nu înainte de a face şi tradiţionala poză de grup. Suntem tot patru, dar mai spre seară rămânem doi, Monica și Mihai merg într-o altă direcție, au fost o companie tare plăcută, mulțumiri!
Pornim și continuăm traseul prin Obcina Mestecăniș apoi intrăm în Tara Dornelor şi suntem din nou fascinaţi de mirificele peisaje ce ne sunt oferite privirii dar şi de formațiunile foarte ciudate de nori ce ne tot apar pe cer. Printre aceste așa zise entități identificăm și doi parașutiști sau parapantiști, apăruți parcă de nicăieri. Robert spune că au fost catapultați dintr-un avion pe care l-a văzut doar el. Mie mi se pare că au apărut din senin. Să fie oare extratereştri sau totuși fiinţe umane? Mai spune că era să calce și pe un șarpe sau viperă, și insistă aşa mult pe acest fapt încât şi mie mi se pare că văd un pui de urs care apare dar şi dispare rapid în tufișul de alături! O fi fost, n-o fi fost.. Cert este însă un lucru, am mâncat așa de multe afine, încât ne-am săturat.
Ajungem la Vatra Dornei și ne abatem pe la Pensiunea Elenuca pentru a ne pune ștampila. Îl cunoaștem pe nea Costică și încingem o interesantă discuție, încât cu greu ne înduplecăm să mai plecăm de acolo. Nea Costică cunoaşte multe şi ne oferă nenumărate informaţii despre zona în care ne aflăm dar şi despre traseul pe care îl avem mâine de parcurs.
Apoi, mergem să mâncăm în oraș și remarcăm din nou fetele frumoase din Țara Dornelor, şi ne lungim aşa de tare încât pe final, cu chiu cu vai mai găsim traseul spre Vila Simina unde înnoptăm în seara aceasta.. Este exact lângă pârtia de schi, și mâine când pornim spre Poiana Negri, nemailuând telescaunul, ne aşteaptă o urcare pieptiş de vreo două ore foarte abruptă. Dar, nu ne temem, căci cu siguranţă, o să merite pe deplin!