Plec din Cașva, dar nu înainte de a mai face încă o poză, că doar nu mereu se întâlnește Ionuț cu Ionuț. Îi predau și rucsacul, însă doar pentru scurt timp… ştiu eu că ar cam vrea să mi-l ia şi să meargă cu el la pădure că doar este inginer silvic, dar nu il dau sub nici o formă. Eu de vreo 15 zile îl tot port în spate și nu e chiar așa de ușor, însă de un lucru sunt aproape sigur, deja am devenit prieteni Mă cam dor umerii seara, de la greutatea tovarășului de drum dar până dimineața îmi trece, am şi un început de bătături pe la tălpi, dar când mă trezesc numai sunt. Și pornesc iar la drum!
Și merg și merg, urc și cobor, fluier și cânt, și trec din sat în sat și mi se pare că oamenii de abia mă așteaptă să mă întâlnească.
În comuna Hodac satul Mirgioaia, îl găsesc pe nea Aurel Farcaș care mă lasă să mă dau în leagăn cu el, îmi spune că a cântat și el odată doine la fluier, dar acuma numai poate. Probabil că așa a şi cucerit-o cândva în trecut în tinereţea sa, pe tanti Virginia!
Mai urc un deal și ajung în alt sat, o cunosc pe doamna Rodica și pe domnul Ion, mă invită și mă cinstesc cu Pepsi Cola, mă simt de parcă aș fi din totdeauna acolo, descoperim că avem și o amică comună tocmai din Timişoara, și mai îmi spun că au și o fată de măritat. Îmi vine să mai rămân un pic dar nu o fac şi astfel plec mai departe, că doar o vorbă din popor spune clar, călătorului îi şade bine cu drumul. Şi, drumul îi tot mai lung.
Ajung în alt sat, la Uricea, acolo dau de Nea Zăria Moldovan care nu mă lăsa până nu îmi prezintă și cățelul și purcelul și cocoșul și găina și puii de găină, și oaia și vaca, și pisica care tocmai fătase. Aflu că pe câinele cel bătrân îl cheamă Mureșul, pe celălalt cîine Mureșul cel tânăr iar pe al treilea Mureșul Trandafir. Desigur că şi celelalte vieţuitoare ale lui Nea Zăria au şi ele nume dar fac cumva să nu mai fiu curios că mă prinde noaptea. Insistă așa de mult să îmi facă şi o cafea dar îl refuz, în schimb îmi dă pere.
Și cireașa de pe tortul acestei zile deosebit de palpitante este aceea că odată ce ajung în Brădățelu, fac eu cumva şi din neglijență trec de locația finalului de zi şi cum intenţionez să mă întorc dau peste un călător cu bicicleta, îl întreb dacă știe unde este Casa Bălăcianu, îmi spune că știe, și îmi recomandă să îl urmăresc cu foarte multă atenţie pentru că, aflu după aceea, dânsul este tocmai domnul Bălăcianu!
–24 august 2021–
Viața ca o călătorie 