Odată ce ajungi la Prisăcina pe acest tărâm dumnezeiesc, e greu să îți dorești să mergi mai departe, atâta frumusețe este peste tot. Departe de civilizație, încet încet ne întoarcem la origini!
Și, nici mie nu mi-a fost foarte greu să mă hotărăsc să rămân acolo, și astfel îi predau rucsacul lui nea Nistor, îl echipez corespunzător și îl pornesc la drum! Dar mă gândesc, la câtă treabă are el aici, cum că și alții ca mine își doresc și ei să-l întâlnească pe acest om care aleargă de dimineața până seara ca o albină ca totul sa fie perfect
Îmi reconfigurez strategia, mă consolez cu gândul că o să mă reîntorc curând, îmi iau la revedere și de la tanti Ioana care este ca o adevărată mamă pentru oricine care îi calcă pragul casei și cu gânduri frumoase îmi urmez drumul meu că mai e mult de mers, cum e și vorba cântecului:
Lung e mamă drumul lung
În vârf de munte s-ajung
Să urc cu rucsacul în spate
C-aici pot uita de toate…
Observ în depărtare și casa lui tanti Ana din mijlocul pădurii și sunt convins că ea, tot singură, așteaptă încă pe cineva sa-i bată la ușă! Apoi ajung la biserica din Dobraia, admir în drumul meu de sus imensitatea crestei munților Mehedinților cu cheile Tesnei si Domogledul un pic mai încolo spre Băile Herculane, apoi cheile Prisăcinei și cheile Bedinei și un pic în dreapta mea vârfurile Biliana, Zascol și mai ales Arjana, ce frumos nume!
Încet încet las munții mei în urmă și drumul meu coboară lin prin pădure, aud ciripit de păsărele și ape curgătoare, mai urc puțin, cutreier plaiurile, peste tot numai peisaje frumoase și fără să vreau mă abat un pic mai spre stânga și ajung și la Plugova unde obțin o sticlă de apă de la o tanti.
Ajung apoi și pe Magistrala 900 de cale ferată București – Timișoara unde lucrez eu, ar trebui să merg la serviciu dar îmi aduc aminte că sunt în concediu, și după ce trec pe la gară ajung în centrul Crușovăț-ului la magazinul de lângă biserică pun ștampila finalului de zi. Eu, însă mai am un deal de trecut până la Petnic, aici nu am găsit unde să stau, dar nu-i bai că e tot în traseu!
Mai am cam o oră de mers dar nişte doamne de la marginea satului când află ce vreau să fac îmi spun să merg mai bine la ocazie că sus în deal e o stână cu câini foarte răi. Eu nu le ascult ca de obicei, pe drum cineva îmi arată cum să o evit, cumva mai pe dreapta, așa fac, ajung în vârful dealului dau să cobor și surpriză, undeva acolo jos imediat aproape de sat vreo 300 de oi, câinii liberi, ciobanul lipsă. Îmi sun gazda mea, mă îndrumă și ajung cu bine în frumosul Petnic, sat autentic de bănățeni!
E destul de târziu dar nu mă pot abține să nu vorbesc cu oamenii din sat, îl întâlnesc pe domnul Viorel Porumb care vrea neapărat să-și găsească parteneri de drum pentru Via Transilvanica, i-am spus că pot să îl ajut eu, o cunosc și pe tanti Dochia Armaș, i se mai spune și Baba Dochia iar apoi mă întâmpină domnul Ioan Hînta, proprietarul agropensiunii unde mă voi odihnii în seara aceasta.
Rămân profund surprins de locație, am impresia că mă aflu într-un castel medieval, sunt tratat regește de către gazde și mă simt ca un prințișor apărut dintr-o poveste frumoasă!
Mă servește cu ardei umpluți cu caș, cârnați tradiționali și clătite cu brânză și gem care sunt așa de bune și desigur nu uit nici faptul că de astăzi am trecut în Terra Banatica, printre cărășeni, și oare câte amintiri mă aşteaptă nerăbdătoare să le iau cu mine mai departe!
–12 august 2022–
Viața ca o călătorie 