Frumoasă experiența de la Dârjiu cu acești oameni foarte drăguți, Maria și Ciobi Zoltani și la care trebuie neapărat să le treceți pragul dacă ajungeți pe aici.
Înainte de a părăsi localitatea, trec și îl cunosc pe primarul comunei care îmi pune și ștampila, am până acum 24 dar mai e mult până departe! Apoi ajung la biserica unitariană, unde o zăpăcesc pe doamna ghid cu pozele mele și o transform într-un veritabil fotograf, modelul desigur fiind eu.
La marginea satului pe la ultima casă, am ghinionul să întâlnesc vreo trei persoane mai închise la culoare, care după ce află unde vreau să merg, insistă să mă opresc negreșit și să mă întorc, pentru că nu departe de aici sunt niște câini foarte răi care sigur mă mănâncă. Panică generală, desigur, o sun pe doamna Maria, apoi pe domn Ciobi, apoi pe Nea Gheorghe de la Archita care fiind vânător cunoaște zona, aflu numărul de telefon al stăpânului, vorbesc cu el, mă liniștesc și merg mai departe.
Nu merg prea mult și văd trei câini liberi, încerc să-i ocolesc dar observ un bătrân, căruia îi dau cel puțin 75 de ani, dar îmi spune că are doar 50. Apoi aflu că cei trei câini sunt frați, și mă atașez așa de tare de ei încât mai-mai să îi iau cu mine mai departe. Șandor, căci așa se numește bătrânul cel tânăr îmi prezintă pe vaca sa favorită, care este foarte inteligentă și pe care o cheamă Sofia. Îmi mai spune că nu departe de aici, într-o vale mai pe dreapta, se află ceilalți 8 câini fioroși, dar îi dă un telefon colegului, și astfel se rezolvă situația cea care îmi dăduse inițial aşa de mulţi fiori.
În rest, traseu formidabil printre colinele transilvănene cu sate pitoreşti, peisaje frumoase, multe brândușe și flori de câmp.
La Archita, am onoarea de al cunoaște pe nea Gheorghe Șilian, celebrul vânător de trufe, om cu calități remarcabile, român adevărat de la mama lui, gazda mea perfectă a unei zile excelente.
–16 septembrie 2021–
Viața ca o călătorie 
Un gând despre „Via Transilvanica, Ziua 24. Dârjiu – Archita”