Via Transilvanica, Ziua 35. Drobeta Turnu-Severin – Balotești

Într-o zi de sărbătoare, astăzi 6 august 2022, am pornit din nou pe Via Transilvanica, de data aceasta în sens invers de la Dunăre și sper în viitor sa ajung din nou la Putna!
După o călătorie de vreo câteva ore cu trenul de la Timișoara, pășesc pe peronul gării din Drobeta Turnu-Severin, unde împreună cu amicul meu chitaristul Gigi Jianu ajungem la capătul podului construit de Apolodor din Damasc, și după ce gust un pic din apa Dunării aşa cum promisesem anul trecut, încercăm să ajungem la muzeul Porțile de Fier dar nu avem pe unde. Găsim totuşi un culoar pe calea ferată, defilăm câteva trenuri și cu chiu cu vai dăm de fetele de la muzeu care cum ne văd par foarte surprinse și oarecum deranjate când îndrăznesc să le cer ștampila, spun ele.. nu au avut niciodată așa ceva! Până la urmă reuşesc să o obțin pe cea a muzeului și îi mai cer unei dintre domnişoare, cea care pare un pic mai drăguţă, să îmi scrie şi locaţia! Mă bate gândul să îi cer şi un autograf, dar renunţ la idee!
Oarecum împăcat pornesc la drum, binenţeles după ce nu ratez şi prima bornă de unde începe sau se termină traseul și după ce mă răsfăţ şi cu o plimbărică prin cochetul oraş oltean, am parte poate de cea mai călduroasă zi de când merg eu pe Via, dar poate e loc și de mai mult! Pe mine nu mă afectează prea tare căldura pentru că am la mine un ventilator manual cu acumulator cumpărat de la Lidl şi care tare bine îşi mai face treaba.
La Halânga un comerciant mai închis la culoare având număr de Dolj mai-mai să mi-l ia că, spune el, vrea să il facă cadou lui nevastă-sa de ziua de naştere, dar nu il dau sub nici o formă, apoi insistă până la Dumnezeu să îi cumpăr marfa lui că o dă ieftin, dar cu greu reușesc să îl conving că nu accept nici un gram în plus la rucsacul meu, care dealtfel nu este nici prea ușor!
Apoi o mașină oprește special pentru mine să mă ducă nu știu unde, însă eu nu accept sub nici un motiv că doar de asta am plecat de acasă!
Ajung la Schinteiesti, mă împrietenesc cu Gabriel iar părinții săi mă invită la masă dar îi refuz din politețe, în schimb accept o cafea.
Până la urmă ajung și la Balotești și mai merg vreo 3 kilometri până la ieșirea din sat unde este Taverna Grădețului. Locația este deocamdată în renovare dar domnul Dorin Iorga, amabila mea gazdă îmi pregătește un cort cu tot ce este nevoie și după ce îmi fac un duș mă simt ca un nou născut!
Mâine mă așteaptă o urcare teribilă după cum spun toți, dar oare așa o fi?