Via Transilvanica, Ziua 38. Isverna – Obârșia Cloșani

     Încă o dată mulțumiri domnului Marius Mustață pentru atenția care o acordă drumeților de pe Via Transilvanica, dânsul ține foarte mult la noi și sunt aproape sigur că nu peste mult timp o să pornească el însuși cu rucsacul în spate pe acest traseu, pe această cale care unește! Eu m-am simțit așa de bine aici, și sigur în această frumoasă localitate voi reveni oricând cu drag!
     Plec, ca de obicei, fără să mă uit în urmă, pentru că mă apucă păreri de rău, și nu după mult timp întâlnesc o tanti cu un băț în mână exact ca bețele mele, doar că e de lemn și mă ia la întrebări, cei cu mine pe aici, pesemne că ești de la măsurători, încerc sa îi explic că nu e așa dar îmi dau seama că e cam surdă și mă las păgubaș.
     Trec apoi pe lângă cea mai frumoasa casă din sat iar acolo pe terasă la etajul unu e un câine negru, poate el e proprietarul, încearcă să îmi spună ceva dar latră prea tare, eu nu înțeleg nimic și mai bine îmi văd de drumul meu.
     Părăsesc până la urmă Isverna și când ajung în vârful dealului deasupra satului Drăghești îi găsesc la adunat de fân pe Dan Popescu și pe mama sa tanti Olimpia. Nu ezit să le ofer o mână de ajutor, măcar cât a face o poză iar apoi am marea surpriză să constat că nea Dan mă cunoaște de când era cu oile prin Poiana Beletina iar eu venisem cu un grup din Arad în drumeție prin Munții Mehedinți. Ca să vezi ce mică e lumea.
     Ne despărțim facem schimb de adrese ca să îi trimit pozele, apoi până la Obârșie cum îi spune tanti Olimpia, nu-mi rămâne decât să mă bucur de peisaje amețitoare de o frumusețe rară din care iese în evidență Piatra Cloșanilor, un adevărat monstru sacru adormit în negura vremurilor. Apoi când începi să cobori, ca o revelație parcă, apare în fața ta Obârșia Cloșanilor, localitate care te îmbie cu tot farmecul său impunător să îi descoperi ineditul locului.
     Acolo jos în centru mă așteaptă Doamna Maria Achim, care mă duce cu mașina personală la casa unde voi înnopta în această seară, și ajungând acolo descopăr o minunăție de loc care mă face să îmi amintesc de cazările mele avute anul trecut în Terra Saxonum.
     Și ca element de noutate amabilele mele gazde vă așteaptă cu drag să le călcați pragul, domnul Ghiță și doamna Maria au fost de acord să postez și un număr de telefon unde vă puteți anunța prezența: 0741638685 ,,Casa de Oaspeți Achim”.
     Mâine trec munții și ajung pe Valea Cernei şi de abia aştept să descopăr şi alte locuri minunate!

09 august 2022

Un gând despre „Via Transilvanica, Ziua 38. Isverna – Obârșia Cloșani

Lasă un comentariu