Via Transilvanica, Ziua 40. Valea Cernei – Prisăcina

   Zi care se anunță destul de ploioasă, am motive să mai lenevesc puțin în pensiunea de lux de pe Valea Cernei, apoi fac o poză de grup cu domnul Marius și doamna Jeni, dar înainte de plecare îl surprind într-o fotografie chiar și pe câinele negru cu chip de gorilă, care mie dealtfel mi se pare tare simpatic.
   Apoi pornesc la drum dar nu singur, sunt însoțit de o simpatică familie care locuiește în Franța lângă Toulouse împreună cu părinții lor ploieșteni de origine, le spun că și eu am făcut armata lângă Brazi și avem ce să ne povestim. Vor neapărat să cunoască satele izolate de pe Valea Cernei, și mă ofer să le fiu ghid.
   Nu mergem prea mult că întâlnim o haită de câini, dar trecem ușor primul examen. Apoi îl întâlnim pe nea Petru Visescu supranumit Istioc, care are un cal foarte frumos și ne spune că satul Țațu în care ne aflăm acum, avea în trecut peste 100 de oameni iar în prezent numai locuiesc decât 5 persoane, iar când era el la școală erau 40 de copii în sat iar acum numai este nici unul.
   Uluitor de-a dreptul, dar mergem mai departe și nu după mult timp ne apare în cale o frumusețe de olteancă adevărată din Craiova, care ne povestește cum a ajuns ea aici în acest micuț colt de rai, cum a dorit să-și cumpere o căsuță mică cu gospodărie și tare mult îi mai place în aceste locuri. Ne mai spune că are așa de mult de muncă pe aici, dar o face cu mult drag și din când în când mai vinde și produse tradiționale turiștilor ce trec prin zonă!
   O las pe Alina în liniștea ei sufletească și împreună cu grupul meu select ne continuăm drumul și o întâlnim pe tanti Maria care cară două găleți de corcodușe, probabil le duce la nea Petru pentru țuică. Locuiește într-o casă care are peste 200 de ani, tanti are 86 de ani, copiii îi sunt plecați prin lume, au vrut să o ia și pe ea, dar ne spune că cea mai mare dorință a ei e să fie înmormântată la cimitirul de lângă biserica din Scărișoara! Ne-au apucat emoțiile de-a dreptul!
   Cu chiu cu vai gașca noastră ajunge până la urmă la biserică și imediat începe un potop de ploaie așa de puternic și ne mai pomenim că apare și nea Simion localnic din satul Scărișoara care ne spune atâtea povesti despre magia acestor locuri, de ne face să stăm numai ochi și urechi! Ne conduce și până la școala din Ineleț unde mă despart și eu de grupul meu în speranța revederii noastre poate cândva!
   Rămas singur, pornesc mai departe și mă bucur nespus de peisaje, de creasta Munților Mehedinți, de Vârful Arjana care este preferatul meu şi pe care îl iubesc tare mult, și mă apucă deodată nostalgiile când zăresc în depărtare casa lui Nea Pătru aflată deasupra Cheilor Prisăcinei, iar undeva mai încolo aproape de Dobraia în mijlocului pădurii, sigur este tanti Ana care locuiește singură și tot așteaptă ca cineva să îi mai calce încă odată pragul!
   Și ajung la ,,Căsuța lui Nea Talpeș” de la Prisăcina, loc ospitalier unde mă simt ca la mine acasă, îi reîntâlnesc pe nea Nistor și pe tanti Ioana aceeași oameni deosebiți, apare și domn Ionuț fiul dânșilor atent ca întotdeauna, îl cunosc și pe Silviu Oprișan de la Timișoara și pe domn profesor Felix Lupulescu de la București cu grupul său de elevi şi petrecem împreună o seară frumoasă ca în familie și ce bine e când ești înconjurat de oameni cu adevărat minunați!