Via Transilvanica, Ziua 45. Iabalcea – Reșița

Câtă diversitate poate să pună la dispoziție turistului călător acest județ Caraș-Severin! Rămân surprins la orice pas de ce întâlnesc în cale și câte oare mai am de descoperit!
Și, cum curiozitatea mea nu are limite, pornesc mai departe dar nu înainte de a interoga oamenii întâlniți în cale care nu sunt decât câțiva la număr, discut cu ei despre traiul pe care îl duc în aceste locuri și rămân plăcut impresionat când aflu că le place foarte mult aici și că România este o țară foarte frumoasă! Sunt întru totul de acord cu acest fapt și chiar vreau să iau pe unul dintre ei cu mine mai departe dar se nimerește a fi un prieten patruped care după ce mă însoțește doar puțin din drum renunță şi el la idee.
Traseul de astăzi este destul de scurt și foarte lejer, am astfel mai mult timp pentru a admira frumusețile din jurul meu, câteva căprioare îmi taie fugitiv calea, găsesc și o bancă unde să mă relaxez fără să mă grăbesc deloc, apoi pornesc din nou la drum și mă şi abat puțin de la traseu dar imediat dau peste o stână de oi, câinii mă simt cât ai zice pește, iar eu o tulesc iepureşte fără să mă gândesc prea mult.
Ajung foarte repede la Reșița, de fapt la intrarea în oraș, și aici îl întâlnesc pe prietenul meu Laurențiu Artugian pe care nu-l mai văzusem de vreo 4-5 ani, el este om de munte adevărat și o persoană cu reale veleități intelectuale, profesor universitar de profesie. Mergem împreună la Casa Bănățeană unde eu servesc masa și timp de aproape două ore depănăm amintiri din trecut și discutăm lucruri interesante. Repede mai trece timpul când găsești persoana potrivită cu care să stai de vorbă!
Și cum timpul nu stă deloc iar Laurențiu pleacă și el acasă, eu rămân din nou singur, numai că în stația de autobuz îl întâlnesc pe nea Francisc Olescu care îmi spune că are 71 de ani dar eu nu îi dau mai mult de 50. Tare multe îmi mai povestește, cum că a lucrat în spital ca asistent medical și că peste dealul de după pădure în Colonie se află o comunitate importantă de nemți din Bavaria denumiți pemi, iar în comuna Târnova din imediata apropiere a Reșiței se află un fel de turci, iar la Văliug, desigur, o mare comunitate de olteni. Nu știu cât o fi de adevărat dar mă fascinează modul său de a povesti.
Apoi merg la locul meu de cazare din această seară, se numește Club Castel și deodată mă simt ca şi cum m-aş afla într-un adevărat edificiu medieval din trecut de acum câteva sute de ani. Pentru o clipă îmi închipui că mă aflu printre prinți și prințese ca un cavaler într-o continuă căutare.
Revenind imediat cumva la realitate, observ în fața mea o ditamai broască țestoasă circulând liber prin curte, un câine uriaș care își dorește să mă înhațe dacă i s-ar da drumul și o drăgălășenie de pisică cu pisoi frumoși foc care voiesc cu tot dinadinsul să fie mângâiați.
Și, era cât pe aici să și uit.. după aceea prind și mă bucur și de un mare somn odihnitor, binefăcător şi relaxant, până mâine dimineață când cu beţele în mână şi cu rucsacul în spate, o să pornesc din nou la drum spre alte locuri frumoase care desigur că pe mine mă așteaptă!