Și mă trezesc dimineața într-o cameră parcă venită dintr-un alt timp cu multe icoane pe pereți și ce somn odihnitor am mai avut, și când îmi amintesc ce teamă mi-a mai fost aseară!
Când după masă bună, nea Costică îmi spune: ,,apoi taicule când ți-e somn să îmi spui că merg să te duc. Unde… nu dorm aici la stână? Nu, ai dormitorul tău. Păi, și unde e? Păi colo peste deal. Peste deal? Și e lumină? Nu, nu e lumină. Dar mie mi-e urât, să stau singur acolo! Păi nu vine nimeni, taicule. Singur? Nu aveți cumva o pisică?”
Pisici nu au, doar câini, dar ei oricum nu vin!
Și tot mă mai gândeam ce o să fac eu în întuneric după ce pleacă nea Costică? Îi propun să rămână cu mine dar îmi spune că trebuie să se trezească devreme că are multe de făcut. Și rămân singur-singurel, doar cu mine însumi și am o noapte așa de liniștită și mă trezesc așa de bine și rămân cu o experiență de neuitat!
Îmi iau la revedere de la oameni minunați și cu speranța revederii pornesc la drum, dar nu merg prea mult că întâlnesc un fiu de dac, pe nea David Stănescu care are o stână în Șindile, și îmi arată că acolo în depărtare pe vârful Albii se mai găsesc încă multe săpoaie, vârfuri de lance, topoare, săgeți, toate rămase din vremurile când se războia Decebal cu invadatorii, însoțit de soldații săi. Nea David știe multe dar și eu mă grăbesc că mult drum mai am de străbătut.
În Poiana Omului observ stâna în depărtare, văd și câini, și fac tot posibilul să o ocolesc și chiar reușesc, trec după aceia pe la monumentul motociclistului necunoscut iar apoi după mult mers ajung în sfârșit la civilizație în satul Prihodiște dar nu văd oameni deloc, doar un cățeluș care vrea sa se împrietenească și se ia după mine.
La ieșirea din sat întâlnesc totuși o bătrână care priveşte indicatorul cu ursii și îmi reamintește că vine seara. Mă mai întreabă și de unde vin, îi spun că de la Severin, îmi zice că știe.. aci peste deal.
Cobor în vale că așa arată indicatorul și ajung după o pantă cruntă la prima casă unde îl cunosc pe câinele Pufi, un ciobănesc autentic românesc, și care din fidelă prietenie mă lasă chiar să îi bag și mâna prin colții săi ascuțiți.
Îl cunosc și pe nea Savu Sturza, stăpânul câinelui cu care tare mult mai povestesc. Îmi dă și vreo trei mere și o sticlă cu apă și îmi spune că mai sunt cam vreo doi trei kilometri până la pensiune. Nu e mult, dar vine un potop de ploaie așa de puternic încât de abia reușesc să sar gardul în curtea unui vânzător de Kurtos Kolacs, care din fericire nici nu e acasă și nici câinele nu e rău.
Apoi ajung în sfârșit la Căsuța din Valea Regilor unde sunt întâmpinat cu tot dragul de câinele Albuț, de pisicuțele jucăușe foarte prietenoase și de doamna Andreea și soțul dânsei părintele Marius, proprietarii acestei superbe locații.
De asemenea am onoarea de a a-l cunoaște și pe domnul Eduard Agachi expert în numerologie, și pe onorabila doamnă Suada Agachi, specialist în fizionomie, în tehnici de citire a chipului uman și de descifrare a limbajului trupului.
Sunt tare entuziasmat de fericita ocazie de a-i întâlni în acest cadru deosebit și purtăm discuții foarte interesante și utile despre viață, vorbim mult despre drumul meu pe Via Transilvanica, despre provocările ivite pe traseu şi efortul depus de mine în orice situaţie, observ dealtfel că poveştile mele sunt savurate cu mult interes şi ca atare la finalul discuţiei noastre am parte de neaşteptata surpriză ca doamna Suada să-mi ceară îngăduinţa, propunându-mi, ca și un simplu gest simbolic, să îmi suporte taxa mea de cazare, iar eu accept până la urmă la insistențele distinsei doamne. Mulțumesc!
–31 august 2022–
Viața ca o călătorie 