Căsuța din Valea Regilor aflată în Grădiștea de Munte este pe bună dreptate una dintre cele mai frumoase locații întâlnite de mine pe Via Transilvanica. Ospitalitate deosebită, doamna Andreea foarte atentă, părintele Marius de o finețe și o înțelepciune remarcabilă.
Mă invită la micul dejun să mâncăm împreună, facem și o rugăciune înainte și îi promit că poate cândva în viitor o să particip și eu la o slujbă într-una dintre cele nouă biserici pe care le administrează în acele sate de care nu multă lume a auzit!
Las în urmă căsuța frumoasă și pornesc la drum alături de câinele Albuț, care vrea neapărat să mă însoțească, dar eu îl cert și îi spun că nu poate să vină cu mine că eu am cale lungă de străbătut. El înțelege ce îi spun și nemulțumit se întoarce, iar eu merg mai departe și ajung la reședința lui Decebal de la Sarmizegetusa, unii oameni încep sa se închine la mine când le spun de unde vin și îi rog să nu o mai facă că nu sunt sfânt.
Mă împrietenesc apoi imediat cu un grup de olteni de la Craiova și aproape că ne găsim şi rudă, facem și poze împreună apoi mai întâlnesc şi o familie din Covasna care după ce mă întreabă de unde vin și unde vreau să ajung, mă pomenesc că vor să îmi dea o sută de lei, eu îi refuz categoric, ei insistă și le spun că pot accepta orice dar sub nici o formă bani. Facem totuși o poză împreună iar eu sunt mulțumit că rămân în continuare prinț și nu mă transform în cerșetor.
Părăsesc apoi capitala Daciei și pe Decebal înaintez prin pădurea întunecoasă și merg mult, mai fac și zgomot și mai și cânt, până îi întâlnesc pe frații Daniel și Mihai Pădure din Sibișel care sunt la cules de mânătărci și tare se mai miră cum de am eu atâta curaj să merg de unul singur că pădurea e plină de urși, ursoaice și de puii lor.
Mă uit mai cu atenție dar nu văd nici măcar o urmă de Moș Martin sau de Nea Urs Carpatin oare unde domne’ s-or fi ascuns?
Ajung în final la balustrada descrisă de Geluțu cel mic, cel căruia i-am promis că atunci când ajung la Orăștie ieșim la o bere împreună… găsesc destul de uşor cabana, având ca punct de reper panglicile agățate de el pe copaci și îi găsesc pe părinții săi care vin special pentru mine.
Începe ploaia dar nu contează că eu am o companie selectă şi de suflet, pe domnul Gelu Samoila de 72 de ani fost primar al comunei Beriu timp de aproape 20 de ani, și pe tanti Lena fostă educatoare care mă servește cu o tocană delicioasă bună rău ce mă face să mă simt mai-mai ca la mama acasă.
Nea Gelu cu un simț al umorului entuziasmant de-a dreptul, scoate sticla de palincă și stăm și povestim multe și mărunte și mă amuz copios când îmi spune cum a venit un grup de belgieni la cabană cu niște genţi pline cu sticle de apă plată, că auziseră ei că izvorul de aici nu e bun că are uraniu iar la analize după aceea a ieșit a fi cea mai curată apă din lume, iar tanti Lena îmi povestește cum că într-o iarnă cu zăpadă de peste un metru ca să vină la cabană a trebuit să meargă doar pe urmele ursului și numai așa a reușit să ajungă, că altfel nu avea nici o șansă. Și, multe multe, mai aflu!
Și astfel la poalele vârfului Godeanu, muntele sacru al dacilor, locul unde se spune că se odihnește Dumnezeu, mai trece o seară frumoasă alături de oameni dragi mie iar sufletul meu este mai bogat și mai plin de înţelepciune şi de multe amintiri nemuritoare!
–01 septembrie 2022–
Viața ca o călătorie 